Ca în fiecare moment .

Eram doar noi doi . Eu si cu tine desparţiţi de o lume ireală care devenea reală şi invincibilă cu cât dragostea noastră creşte , cu cât era mai mare . Vroiam să te ating . Vroiam să îţi vorbesc . Dar nu mă puteai atinge . Nici nu mă puteai vedea decât ca o umbră neclară . Dar îmi simţeai dragostea . Îmi simţeai privirea rugătoare ... Am adormit ... dimineaţa lumea ireală nu se mai transformă . Dispăruse . Odată cu ea şi tu . Dar ai lăsat un bilet ... ceva scris cu litere cursive . Scria că nu ai plecat din propria dorinţă . Ai plecat din durere . Şi că vei încerca să mă găseşti .... din toate puterile . Jos în colţul biletului scria îngroşat te iubeesc . Ştiam că nu minte . Ştiam că o să se întoarcă la mine ....